Posted by greco-catolic.be

Laudat sa fie Isus !

Iubiti credinciosi, 

Sper ca aceste câteva cuvinte sa va gaseasca bine si sanatosi. Ne apropiem de sarbatoarea Sfintelor Pasti si, ca în fiecare an, va trimit programul liturgic. Nu putem celebra în Biserica dar vom transmite în direct pe internet toate oficiile liturgice din perioada pascala.

Pentru a participa va trebui sa accesati acest link : 
http://youtube.com/channel/UCGrcoC9XRWOVoE6RrOHgfYQ

Transmisia în direct va începe cu 10 minute înainte de fiecare oficiu liturgic. Va rog sa traiti aceste momente cu profunzime si credinta in suflete ca si cum ati fi la Biserica. 

Program:

Duminica 12 aprilieINTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM
11:00 Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur si binecuvantarea Floriilor

Joi 16 aprilieSFANTA SI MAREA JOI
11:00  Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
19:00 Denia celor 12 Evanghelii

Vineri 17 aprilieSFANTA SI MAREA VINERI (Patimile si Moartea Domnului) – post si ajun
19:00 Denia Prohodului Domnului

Sâmbata 18 aprilieSFANTA SI MAREA SAMBATA
11:00  Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
20:00 Slujba Invierii

Duminica 19 aprilieDUMINICA ÎNVIERII DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS (SFINTELE PASTI)
11:00 Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur

Luni 20 aprilie: A II-a zi de Pasti
19:00 Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur

Marti 21 aprilie: A III-a zi de Pasti
19:00 Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur

« Si noua ne-a daruit viata vesnica, sa ne închinam Sfintei Invierii lui celei de a treia zi »

Viata este cel mai mare dar primit de la Dumnezeu. In ultimele saptamâni am fost si suntem confruntati cu boala si mortea, la nivel mondial. Ne gândim la toti cei în suferinta si deasemenea la aceia care se jertfesc prin case si spitale pentru ca viata sa fie triumfatoare. 

Dupa cum bine stiti, nu celebram viata aceasta pamânteasca, ci pe aceea care ne este data de Isus si care începe aici. El este Calea, Adevarul si Viata. Il celebram pe Isus cel Inviat convinsi fiind ca numai prin El vom avea Viata.

Cat de pretioasa este ea? Cât de mult tinem la ea? Cât de multe masuri luam în fiecare zi pentru a trai o viata corecta, fericita? 

Sfântul Augustin, unul dintre cei mai mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii, după o scrutare profunda a sufletului omenesc, descoperă în adâncul acestuia un instinct ireductibil, instinct care stă la baza tuturor dorinţelor şi actelor naturii noastre umane: este vorba de instinctul fericirii. Aspiraţia spre fericire este universală. Cu alte cuvinte, afirmă acelaşi sfânt Augustin, toţi dorim să fim fericiţi. Chiar şi cei răi doresc fericirea, numai că încearcă s-o dobândească pe căi care duc la pierzare. Într-adevăr, noi, oamenii, datorită libertăţii, avem posibilitatea de a alege singuri calea spre fericire. Acesta este motivul pentru care, deşi toţi dorim fericirea, nu toţi ajungem să fim fericiţi. In lumina acestor gânduri ne întrebăm acum: care este oare adevărata cale care duce la fericire? Ce cale să urmăm noi, pentru a fi siguri că nu ne înşelăm şi că ea ne conduce la adevărata fericire? Răspunsul la această întrebare este de importanţă fundamentală pentru viaţa fiecăruia dintre noi.

În lumina evangheliei, vedem că dragostea lui Dumnezeu este, în acelaşi timp, universală şi personală. În acest sens, spune acelasi sfânt Augustin, Dumnezeu îi iubeşte pe toţi aşa cum îl iubeşte pe unul singur şi iubeşte pe unul singur in acelasi fel cum îi iubeşte pe toţi.

Evanghelia, insa, ne mai învata ceva : limbajul iubirii este de fapt limbajul jertfei. Iubirea şi jertfa merg mână în mână. Iubirea, pentru a se concretiza trebuie să se întâlnească cu daruirea de sine. Este ceea ce ne spune Isus : “Nimeni nu are o dragoste mai mare decât aceasta, ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Jerfa este argumentul celei mai puternice iubiri. Acest lucru îl împlineste în primul rând Isus, Fiul lui Dumnezeu, care se jerfeste pe sine pentru ca noi sa avem viata vesnica. 

Si noi, deseori, suntem chemati sa ne jertfim. Sa-i oferim suferinta noastra lui Dumnezeu si El ne va da puterea sa trecem peste toate. 

Va rog, în incheiere sa îmi permiteti sa va adresez câteva cuvinte de încurajare, dar si de luare aminte. Va multumesc si va încurajez sa participati cu foarte multa atentie la tot ceea ce Biserica va propune pentru a inainta în viata spirituala.

Situatia actuala nu ne permite sa celebram Sfintele Pasti decât prin mijloacele virtuale, care au si ele limitele lor. In casele noastre fiind, preocuparile noastre sunt nenumarate, dar cu toate acestea va rog sa nu uitati ca familia este prima biserica, nu ezitati sa va rugati impreuna, stiind ca sunteti in communiune cu Biserica universala. 

Va multumesc si va doresc Sarbatori Binecuvântate.
Cristos a Inviat !


Pr. Filip Ionel CHERESI